La prima tresărire a anului 2015, mi-am pus o dorință: Je veux
voire... Vă aduceți aminte? Ei bine, pentru că este mult de atunci, vă ajut:
Mi-am dorit să văd Parisul! Îmi părea, atunci, că anul este propice unor astfel
de dorințe. Se anunța un an generos, că doar spărsesem pahare pe caldarâm
(trebuia să mă vedeți a doua, zi dis-de-dimineață cum le măturam :))). Eram dispusă să renunț la toate visele mele de
„prințesă” salvată de mușchetari. Nu-mi mai doream nici două săptămâni de
hoinăreală prin Paris, nici cazare la palate transformate în hoteluri cu
tematică Louis XIV. Voiam doar să văd Parisul. Și așa de hotărâtă eram, că
sfârșitul anului 2015 m-a surprins pe Coasta Amalfitană.
O să vă povestesc cum a fost și în Italia. Ce regrete că am
schimbat destinația?! A fost mai mult decât mi-am putut imagina vreodată. Mergeam
pe șoseaua amețitoare, priveam spre Marea Tireniana, care strălucea în bătaia
soarelui de noiembrie, îmi ridicam ochii spre culmile abrupte încărcate cu
vegetație și m-am oprit... Mi s-au umplut ochii de lacrimi și am mulțumit că
mi-a fost dat mie să văd atâta frumusețe. Am realizat atunci și acum, când îmi
amintesc, cât de norocoasă sunt! Am venit eu din Constanța, să văd măreția asta
a naturii, am venit să îmi bucur sufletul cu atâta frumusețe.
Și chiar dacă mă pregătisem, după toate motivaționalele, să
văd Parisul în 2015, viața mea s-a îmbogățit cu Costiera Italiană. Mi-am ales
vacanța după o fotografie cu Positano iar acum am propriile mele momente cu
Positano. Și când zăresc printre pozele care bântuie internetul locurile
acelea, zâmbesc și mi se umple sufletul cu iubire și mulțumire.
În anul 2016 nu mi-am dorit să văd Parisul. Nu mi-am pus
dorințe la ceas de noapte. Nu am mai împrăștiat cioburi. Dar l-am văzut! A fost
așteptat, visat, iubit încă dinainte de a ne întâlni. Întâlnirea a fost
covârșitoare. Pe cât de măreață m-am simțit la Positano, pe atât de mică m-a
cunoscut Parisul. L-am urmat la pas pe Champs Elysee, l-am privit de sus din L’arc
de Triomphe, m-am cățărat în Tour Eiffel să-l privesc din alt unghi, m-am
strecurat pe străduțele boeme din Montmartre, m-am afundat în Luvre o zi
întreagă (și-am mai fi stat dacă nu ne-ar fi dat afară la închiderea
programului), m-am plimbat prin grădinile zgribulite ale Versailles-ului,
căutând în fiecare umbră pe Marie Antoinette sau pe Anne de Austria. I-am
dedicat o săptămână și i-am promis că o să revin. Nu spun în 2017!
După cum mi se îndeplinesc mie dorințele, mai bine nu le
condiționez! De ani, de zile sau de conjuncturi numerologice. „Fii fericit cu
ceea ce ai, în timp ce încerci să obții ceea ce îți dorești”, îmi spunea o bună
prietenă și vă asigur că știe ea ce zice.
Să fim fericiți, dară!
Și bine v-am regăsit!
