Pânza Penelopei

Cum credeţi că influenţează depărtarea o relaţie? Depărtarea este tot una cu despărţirea?

Sunt o om care iubeşte oamenii. Cândva îmi era teamă de singuratate. Dar ce zic eu, teama? Frică, de-a dreptul. Căutam compania celorlalţi cu disperare. Eram înconjurată de prieteni, mereu. Mereu aveam câte ceva de făcut, câte un concert de văzut, câte o carte de citit, câte o discuţie interminabilă de purtat. Mă ţineam ocupată. Numai să nu mă gândesc la singurătate.

Şi în relaţiile pe care le-am avut, serioase de altfel, trecerea de la o relaţie la alta, am făcut-o destul de abrupt, astfel încât să nu fiu singură prea mult timp. Nu ştiu dacă a fost bine sau rău, dar aşa se întâmplat. Subconştientul meu lucra pentru mine.

Acum, după ceva experienţă de viaţă, nu mai sunt dezarmată de singurătate. Uneori, mă surprind ca tânjesc după ea. Imi savurez momentele de singurătate, ca acesta, acum. Imi place să stau cu mine, îmi place să am momente de respiro, de linişte, poate şi pentru că astfel de momente sunt câştigate cu greu. Când nişte oameni mici, cum îmi place mie să le spun, au nevoie de tine 23 de ore din 24, când smulgi acea oră, somnului, poţi spune că ai fost norocos.

 Soarta m-a pus iar în condurii Penelopei. Imi aştept barbatul să lase marea pentru mine. Nu-mi mai permit depresii în vârf de pat, nu-mi mai permit să-mi plâng de milă. Ce-mi permit, este să iau din fiecare noua sau veche situaţie ceea ce-mi convine.

Iubitul meu este plecat. Jumatate din anii petrecuţi împreuna, nu a fost alături de mine. Chiar dacă relaţia noastră are 12 ani, ea are vechimea uneia de 6. Este o şansă de a te cunoaşte atât de bine, dar de a nu avea timp să te plictiseşti unul de altul. Şi eu, recunosc ruşinată, mă plictisesc repede. Insa depărtarea pe noi ne apropie. Imi aduc aminte de momente frumoase, mi-e dor şi abia îl aştept acasă.

Iar când îl văd intrând, am emoţii. De fiecare dată...

Mai sunt câteva ore şi va fi ziua lui. Ştiu că sunt prima care se gândeşte la el şi îi spune la multi ani. Mi-e dor...