Listă de supravieţuire

1. Dupa ce treci printr-o experienţă tristă de viaţă, stai un moment şi te gândeşti retrospectiv la ceea ce ai trăit. O grămadă de întrebări te asaltează. Când de fapt, nu ar trebui să conteze decât una: Cum am făcut de am depăşit momentul critic.
2.   Nu este o reţetă a fericirii sau a succesului, dar o reiau, pentru a-mi fi mai uşor să depăşesc o altă etapă care în mod normal s-ar lăsa cu nervi si tânguieli. Mă pândeşte după colţ...

            Am pornit de la ideea că eu sunt cea mai importantă persoană din viaţa mea. Nu atât din egoism, cât din considerentul că numai dacă tu esti bine, poţi ajuta pe cine are nevoie. Ce să faci cu doi prăbuşiţi? Doar să-i ocoleşti

            Nu face o obsesie din problema ta! Numai prietenii mei ştiu ca întotdeauna ajungeam mereu în punctul din care plecasem. Dar până la urmă, iţi iese.

Nu te izola! Nu suntem singuri pe această lume. Poţi găsi înţelegere la cei alăturea nouă. Trebuie numai să ceri.

Trebuie să faci sport. Nici nu ştiţi cu câtă disperare trăgeam de mine la sală. Dar după o oră eram alt om, cu mai puţine probleme.

După sport, un pic de relaxare este de vis. Masajul este cea mai bună alegere.

Cititul te transpune intr-o altă viaţă. De cele mai multe ori mult mai frumoasă şi mai plină de fascinaţie, decât orice ai trăi tu. Cu condiţia să-ţi selectezi lectura. Nu este momentul decăt pentru dragoste, fericire şi dulceaţă, ca să nu zic dulcegării, că nu este cazul. Ştiu ca nu ai dispoziţie, dar e suficient să parcurgi câteva pagini pentru a ţi se deschide apetitul.

Rutina, care de cele mai multe ori este blamată, face parte din viaţa noastră. Atmosfera atât de familiară de la serviciu, drumurile atât de cunoscute, programul care ne-a intrat atât de bine în vintre, ne asigură şi dimineaţa şi seara că totul este la locul lui şi că problemele apărute se vor rezolva.

Si planuri. Planuri de viitor, in orice privinţă. Fie că e vorba de vacanţe, fie de planificări de week-end, de schimbări fundamentale în viaţă. Condiţia este să gandeşti pozitiv în orice privinţă.

Nu-mi plac cărţile motivaţionale, nu le citesc oricât de bune recenzii ar avea, dar de această dată am simţit nevoia de a-mi întocmi un plan de criză. Il las aici, poate unii dintre voi vor avea  nevoie vreodată. In caz de doamne fereşte, cum cu umor imi amintesc de un consultant de asigurări de viaţă. Bine, la cazurile la care se referea distinsa doamna, nu mai aveam nevoie de nimic, noi personal.

Şi nu ultimul lucru de care am avut nevoie, a fost umorul după care am scotocit în fiecare situaţie. Şi mi-a prins al naibii de bine!

Hai să n-aveţi nevoie de lista mea de supravieţuire!

Atunci, când te strecori

Nu am mai stat demult la masa asta. M-am gandit în fiecare zi la paginile mele albe şi stinghere. Dar nu am putut să le schimb culoarea.

            Luna aprilie, luna mea de suflet s-a sfarşit. A fost primul an, în care mi-am dorit cu disperare să se încheie. Ştiu. Cu toţii avem zile bune, luni bune, ani buni. Uneori se termină. Intotdeauna se termină doar pentru a începe mereu şi mereu.

            A fost greu. Dar m-am simţit în fiecare zi ajutată. Chiar şi când eram singură. Am avut noroc. Pe lânga ce a însemnat luna aprilie 2014, lupta pentru viaţă a mamei mele, ce înseamna luna mai, lupta pentru o viaţă linistită, este floare de cireş la ureche.

            Cel puţin o dată pe zi spunem “Sănătatea este cea mai importantă”, dar până nu o pierdem, nu vorbim serios. Doar aşa începi să intuieşi adevăratele valori într-o viaţă de om.

Eu am învăţat să ma bucur de soarele de pe cer, de o vorbă articulată coerent, de îmbraţişarea, chiar şi de la distanţă, a unui suflet care s-a născut o dată cu al meu.

            Am plâns cănd am văzut cum se deschid uşile batante de la sala de operaţie. Mi s­-au tăiat picioarele şi am căzut. Când s-au redeschis deja eram puternică, chiar dacă inima mea era mică şi pitită pe undeva, nu ştiu unde. Eram pregătită de orice. Au fost emoţii în fiecare zi, mai mici, mai mari. Am întâlnit oameni generoşi şi profesionişti. Cu ceilalţi, am aflat ulterior, am avut şansa de a nu mă întâlni.

 Te simţi mic în faţa unui om care ştie să­-ţi pună circumvoluţiunile la locul lor. Te simţi prost, indiferent de câte studii şi biblioteci ai citit, în faţa unui om care ştie cum funcţioneaza centrul nostru de comandă, al fiecăruia dintre noi. Dar mai mult decăt atât, te simţi meschin, când ai vrea să-i mulţumeşti şi cuvintele sunt mici.

Acum, când totul e trecut, fie şi numai teoretic, încep să fiu încrezătoare în şansă. In şansa fiecăruia de a o lua de la capăt. Şi cu cât eşti mai trecut prin viaţă, cu atât îţi pare mai greu şi mai binecuvântat.