luni, 30 decembrie 2013

La multi ani!





Toate blogurile abundă de urări de bine pentru noul an, de liste de bilanţ, de discuţii despre prietenia falsă sau adevarată care se învârte în jurul reţelelor de socializare.
            A fost o idee minunată, ideea acestor reţele. Acum să ne dăm suferinzi că primim semne de viaţă de la “prietenii” noştri numai de sărbători mi se pare a semăna a naivitate. Până la urmă, viaţa noastră este reală. Facebook-ul a fost inventat, din punctul meu de vedere, pentru a ţine legătura cu prieteni plecaţi departe, cu prieteni care nu au timp real pentru a se vedea, pentru a face noi cunoştiinţe, a “întâlni” oameni noi, a schimba păreri, a împărtăşi pasiuni, a fi la curent cu evoluţia lucrurilor.
            A fi blogger şi a spune că îi stergi din listă pe cei care te tag-uiesc în felicitări de orice fel, nu mi se pare în regulă. Când ieşi la rampă în acest fel, trebuie să fii deschis la orice. Fiecare e liber să te felicite, ceea ce mi se pare frumos şi plin de consideraţie, e liber să te tag-uiasca, e liber să nu facă nimic din toate acestea. Cum primeşti tu atenţia celorlalţi, ţine de personalitate şi atitudine.
            Este minunat să ai în lista mulţi prieteni, este minunat ca ei să se gandească la tine, este minunat ca tu să te gandeşti la ei. Cum interacţionăm este abilitatea fiecăruia.
            Eu vreau să vă mulţumesc tuturor că ne-am întâlnit aici sau şi aici, vreau să vă mulţumesc că mi-aţi citit postările, ale mele şi ale altora, mult mai deştepţi ca mine, vă mulţumesc pentru acest an împreuna, care pentru mine a însemnat foarte mult.
            Dacă a venit vorba de bilanţ, sunt mulţumită de ce am scris şi promit în faţa oglinzii ca anul care vine, voi scrie şi mai mult şi mai îndrazneţ şi mai ciclic, că am fost cam inconsecventă şi haotică.
            Privesc la noul an care se pregăteşte să vină, cu încredere si speranţă. Sunt sigură că în 2014 vom fi mai apropiaţi şi vom avea curaj, eu să scriu fără teama de a fi judecată şi voi să mă comentaţi mult şi bine.

La multi ani!
Va imbratisez cu mare drag...
           

duminică, 15 decembrie 2013

O să mă schimb…Şi a reuşit!



            
De câte ori nu am zâmbit cu subînteles, cu enervare, cu neîncredere, cu plictiseală, auzind aceste eterne cuvinte:” Mă voi schimba! Acordă-mi o şansă!”?!
Cuvintele îmi erau adresate mie sau mult mai des prietenelor mele. Mult mai des lor, pentru că erau mai multe şi cazuistica era mai variată. Mult mai des lor, pentru că eu nu cred în capacitatea omului de a se schimba şi am respins-o după ce m-am fript o dată sau de două ori, nici nu mai ştiu bine, că s-a întâmplat demult.
Dar am realizat, de curând, că oamenii se pot schimba. Dar din păcate, continuu să cred că o a doua şansă, nu poate schimba nimic din drumul spre pierzanie a unei relaţii. Pentru că oamenii pentru a se schimba, au nevoie de schimbare. O schimbare în glas nu este o schimbare reală.
Trebuie să schimbe locuri, mentalităţi, mod de viaţă pentru a deveni un alti oameni. Şi atunci, cunoscuţii lor vor rămâne în urma, clătinând a neînţelegere din cap.
Ţi s-a întâmplat vreodată să întâlneşti un om atât de bine cunoscut, pe care să nu-l mai recunoşti?
Prima întrebare care-ţi traversează creierul chircit de uimire este dacă şi tu te-ai schimbat tot atât de mult. Şi-ţi laşi prietenul pe care nu-l mai recunoşti deloc, să vorbească o altă limbă pe care tu o mai înţelegi doar din când în când. Incepi screeningul... Vroiam să schimb lumea... nu mai vreau, pentru că nu pot. M-am schimbat... Uram munca la birou, am început să o iubesc. M-am schimbat... Vroiam copii, îi am şi îi iubesc şi atunci când delirez, parcă aş mai vrea. Nu m-am schimbat... Vroiam sa văd lumea, încă mai vreau. Nu m-am schimbat... Imi plăcea să citesc, încă îmi place. Nu m-am schimbat...
Şi tot aşa... Tu cu screeningul, celălalt cu poveşti cu final neaşteptat.
A doua întrebare este “Ce caut eu în viaţa mea?” Realizezi ca pe alocuri ai şi găsit ce căutai şi că, oricum, eşti pe drumul cel bun. Sau cum ar zice întelepciunea populară: “Fiecare cu ... drumul lui”.
A treia întrebare nu mai există, pentru că te uiţi în oglindă “şi-ţi vine să te pupi”, cum ar zice o prietenă de-a mea, sau să te feliciţi, cum aş zice eu, ca ţi-ai păstrat mintea limpede peste ani, ţi-ai păstrat copilăria într-un cotlon al sufletului şi o găseşti ori de câte ori ai nevoie de ea, eşti capabil să iubeşti oameni, copii şi animale, eşti în stare să fii fericit nu numai în padocul tau, eşti tânăr şi poţi să te îndrăgosteşi de tine în fiecare clipă.
Şi credeţi-mă, dragii mei prieteni, şi după douăzeci de ani, te poţi simţi tânăr şi fericit ca la petrecerea de majorat... Pentru că tu eşti tot acolo şi poţi scotoci oricând doreşti în cufărul cu amintiri, cu iubiri, cu fericiri...