luni, 30 decembrie 2013

La multi ani!





Toate blogurile abundă de urări de bine pentru noul an, de liste de bilanţ, de discuţii despre prietenia falsă sau adevarată care se învârte în jurul reţelelor de socializare.
            A fost o idee minunată, ideea acestor reţele. Acum să ne dăm suferinzi că primim semne de viaţă de la “prietenii” noştri numai de sărbători mi se pare a semăna a naivitate. Până la urmă, viaţa noastră este reală. Facebook-ul a fost inventat, din punctul meu de vedere, pentru a ţine legătura cu prieteni plecaţi departe, cu prieteni care nu au timp real pentru a se vedea, pentru a face noi cunoştiinţe, a “întâlni” oameni noi, a schimba păreri, a împărtăşi pasiuni, a fi la curent cu evoluţia lucrurilor.
            A fi blogger şi a spune că îi stergi din listă pe cei care te tag-uiesc în felicitări de orice fel, nu mi se pare în regulă. Când ieşi la rampă în acest fel, trebuie să fii deschis la orice. Fiecare e liber să te felicite, ceea ce mi se pare frumos şi plin de consideraţie, e liber să te tag-uiasca, e liber să nu facă nimic din toate acestea. Cum primeşti tu atenţia celorlalţi, ţine de personalitate şi atitudine.
            Este minunat să ai în lista mulţi prieteni, este minunat ca ei să se gandească la tine, este minunat ca tu să te gandeşti la ei. Cum interacţionăm este abilitatea fiecăruia.
            Eu vreau să vă mulţumesc tuturor că ne-am întâlnit aici sau şi aici, vreau să vă mulţumesc că mi-aţi citit postările, ale mele şi ale altora, mult mai deştepţi ca mine, vă mulţumesc pentru acest an împreuna, care pentru mine a însemnat foarte mult.
            Dacă a venit vorba de bilanţ, sunt mulţumită de ce am scris şi promit în faţa oglinzii ca anul care vine, voi scrie şi mai mult şi mai îndrazneţ şi mai ciclic, că am fost cam inconsecventă şi haotică.
            Privesc la noul an care se pregăteşte să vină, cu încredere si speranţă. Sunt sigură că în 2014 vom fi mai apropiaţi şi vom avea curaj, eu să scriu fără teama de a fi judecată şi voi să mă comentaţi mult şi bine.

La multi ani!
Va imbratisez cu mare drag...
           

Un comentariu:

  1. La multi ani, Elena! Vreau sa te felicit pentru ceea ce ai realizat anul acesta, pornind doar de la o simpla idee care a crescut de la o luna la alta. Ma bucur ca ai avut curajul sa incepi aceasta aventura si iti doresc ca 2014 sa-ti aduca de zece ori mai multi cititori si de zece ori mai multe tag-uri cu urari frumoase de la oameni pe care nu-i vezi cu anii. Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere