Secrete

           

Cu toţii avem secrete… Eu de ieri nu mai am. Mi-ar plăcea să spun că nu mai am secrete, pentru că m-am hotărât, să am un sănătos mod de viaţă. Deciziile pe care le iau, să fie, de acum încolo, lipsite de interpretabilitate. Traiul meu să curgă lin şi fericit, împlinit şi curat.

            Dar nu este aşa…

            Credeam că prietenii sunt lângă inima noastră, ca să o punem în mâinile lor şi ei, să ne-o înapoieze mai mare, mai fremătândă.

            La experienţa mea de viaţă, este cam pueril să fi gândit astfel. Dar eu cred mereu în oameni. Şi nu mă voi opri acum.

Acum, când scriu, zâmbesc. Nu sunt supărată. Nici pe mine, nici pe cea care a născut aceste rânduri.

Dar sunt hotărâtă, ca atunci când voi avea un secret, să-l împartăşesc cu voi. Nefiind vreo vedetă locală, nu pot scrie la ziar. Dar cred că şi asta s-ar rezolva...

In felul acesta nu voi mai fi nedumerită de ce micile mele secrete au făcut înconjurul lumii.

De ce simţim nevoia de a ne trăda prietenii? Iată o întrebare pe care aş lansa-o la confluenţa secretelor cu destăinurile.