Vis sau dorinţă

          

          Toate lucrurile de neatins au parfumul lucrurilor perfecte. Tânjim după ele ore, zile şi uneori chiar vieţi. Visăm la ele, ne cufundăm în neputinţă. Sperăm şi de cele mai multe ori renunţăm.

            Dacă am ştii că toate sunt la îndemâna noastră, am mai suferi atâta deznădejde? Sau am învăţa să aşteptăm răbdători şi ne-am bucura de viaţă?

            Dacă stau să mă gandesc în urmă, toate marile mele realizări de astăzi îşi au rădăcina în dorinţe şoptite pe pernă sau strigate în miezul zilei. Tot ce trăiesc astăzi, mi-am dorit ieri şi parcă un pic mai mult.

            Aceasta, însă, nu mă poate linişti din înverşunarea cu care încă îmi mai doresc. Nu pot să-mi amintesc în momentele de renunţare la vise, că odată visate, ele se vor îndeplini. Poate din hotărârea dorinţei, poate din predestinare.

            E posibil, oare, să ne dorim ceea ce suntem predestinaţi să trăim?

            Am putea lua în calcul şi destinul. Poate venim pe aici nu numai din curiozitate, ci pentru a lua parte la jocul roţii.

            Oamenii nu se mulţumesc cu puţin. Cu cât au mai mult, cu atât vor mai mult. Când visele devin parte din cotidian, uităm că ele au luat naştere dintr-un ungher de suflet. Uneori uităm că noi înşine le-am visat. Ne minunăm de norocul care a dat peste noi. Dar oare nu tot noi am muncit la realizarea acelui vis?

            Cum ar fi să visăm şi să ne urmăm visul? Atunci nu am mai fi surprinşi ca visul s-a îndeplinit. Dacă nu am trece de la un vis la altul cu atîta rapiditate, poate am avea timp să ne bucurăm de viaţă si de ceea ce realizăm.