O zi

Este duminică. Este o duminică dintre acelea, în care eu nu prea am chef de nimic. Nimic, la mine, înseamnă că nu am dispoziţia necesară nici de a pleca de acasă, nici de a primi pe nimeni. După câte negaţii am folosit, este clar, am o dispoziţie negativistă. Nu mă suport decât pe mine, pesemne…Şi pe mine, cu greu.

Şi atunci ce fac? Incerc să citesc o carte, “Toamna patriarhului”, o las din mână, nu îmi place, sau poate doar nu am dispoziţia necesară. O mai începusem o data, poate chiar nu îmi place... Iau alta... “In căutarea timpului pierdut” Probabil şi eu sunt în căutări. Dar ştiu că, singur, timpul nu poate fi dat înapoi.

Mai fac o pauză. Mă uit la un film. “Modigliani” Frumos film, dar cine l-a văzut ştie că te afundă şi mai tare. Intrebări îţi dau târcoale, pentru că tu, om obişnuit, nu poţi înţelege geniul artistic. Il poţi admira, poţi intui într-o oarecare măsură, cam cum funcţionează, dar nu îl poţi înţelege.

Mai văd un film siropos. Nici acesta nu mă ajută prea tare. Remarc o replică destul de cunoscută: “Nu îmi pare rău că am iubit, mi-ar fi părut rău dacă nu aş fi iubit.”Şi încă una care mă face să zîmbesc: “ Ii poate plăcea cuiva contabilitatea?”

S-a făcut seară şi ziua mea de lâncezeală şi de dispoziţie proastă se sfârşeşte aici. De acum, încep pregătirile pentru săptămâna care va urma.

Să aveţi o săptămână plină de iubire!