Nu asa îmi închipuiam viaţa mea, cu 20 de ani in urmă, sau cu 15 sau cu
10. Dar noi, nu ne închipuim nimic din ceea ce va urma, noi alegem, cum ni se
pare noua mai bine, cu mintea noastră de atunci.
Da, da. Alegem. Chestia cu soarta e valabilă
pentru ciobanul din Mioriţa, nu pentru nişte oameni cu judecată ca noi. De ce
după fiecare întamplare nefericită simţim nevoia să spunem: “Aşa a fost să
fie!”? Pentru ca nu vrem să ne asumăm nimic. Niciunul dintre eşecurile noastre. Să dăm vina pe
altcineva. Si ce poate fi mai derizoriu, decât să dăm vina pe soartă?!
De când am început cu introspecţia o
ţin langa cu “Alţii au ales pentru mine”, “Nu era ceea ce îmi doream, dar ca să
le fac pe plac...”, “Eu trebuia sa am o altă meserie”, “Nu am întâlnit Marea
Dragoste, pentru că ea nu există”, dar de fapt, vreau sa ma sustrag de la
asumarea greşelilor mele in viaţă.
De ce nu putem să recunoaştem că am ales prost?
Sau de ce în momente de cădere nu ne aducem aminte decât de eşec? Viaţa este împărţită
in suişuri si coborâşuri, nu e ea împărţită egal, suişurile nu sunt egale cu
coboraşurile, dar un oarecare echilibru se păstrează. Viaţa însăşi este un
episod maniaco-depresiv. Avem manii: mutam munţii din loc, suntem într-un
du-te-vino permanent, viaţa noastră socială ne solicită la maxim. Ne trezim dis-de-dimineaţă,
pregătim copiii pentru şcoală, pregătim câinele pentru a rămâne singur acasă,
in 10 minute ne aranjăm pentru a o porni într-o cursă contra cronometru către
grădiniţă si apoi către serviciu. Inutil să mai spun că pregătirea noastră
constă într-un îmbrăcat rapid, un puf de parfum şi un pieptăn în părul care
necesită vopsea lunar. Muncim ca nebunele timp de 8 ore, asta in cazul fericit,
si iar o luăm la picior.Intr-o seară dentist, într-o alta pediatru, în alta
cumpărături pentru o săptămână, în altele gătit, menaj şi într-un final cădem în
pat epuizate şi extenuate. Urmeaza faza depresivă: nu ne mai ridicăm din pat
decât cu macaraua, refuzam să mai gatim seară de seară, merge si un sandwich,
refuzăm să amănăm vizitele la coafor, ne încăpăţânăm să ne luam timpul nostru
pentru plăcerile noastre. Şi apoi iar manie, şi apoi iar depresie. Nu degeaba
se spune ca traim intr-o lume nebuna.
Şi viaţa voastră este împartită
între manii şi depresii?
Aveţi şi voi momente când recunoşteţi
că aţi ales prost?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu