Ce n-aş da, să fiu în locul tău!

Oricâte am avea în viaţa aceasta, tot ni se pare că ne lipseşte câte ceva. Unul nu are casa, altul are casa prea mică, altul are casa prea mare. Unul nu are maşină, staţi, asta nu mai e valabilă, pentru că toţi avem maşini... Toţi îşi doresc o altă maşina decât cea din dotare, mai mare, mai mică, mai mov, cazul meu. Mulţi dintre noi îşi doresc un alt loc de muncă, sau dacă nu un altul, un salariu mai mare, din acelaşi loc (confortabil) de muncă. Unul îşi doreşte copii, altul părinţi care să-l ajute, altul libertate de-a dreptul. Una îsi doreşte rochiţe, alta poşetuţe (sau şi una şi alta, că nu se exclud), alta concedii, dacă nu luxuriante, măcar tematice. Una îşi doreşte un iubit, alta un amant, alta un soţ. Şi viceversa este mult prea valabilă (iubită, amantă, mai puţin soţie, s-o ţie cine-o vrea...)

Şi am putea continua la nesfârşit.

Tot timpul e loc de mai bine, sau tot timpul e loc de nemulţumiri.

De ce nu putem fi mulţumiţi cu ceea ce avem? E bine să ne amintim că alţii nu au de nici unele? Sau cel mai bine să ne amintim ce aveam acum cîteva zeci de ani în urmă? Pană la urmă o evoluţie am cunoscut fiecare dintre noi, şi, garantat, avem şi suntem mai mult decât acum zece ani, de exemplu.

Sau ar trebui să fim mai conştienţi de ceea ce suntem şi nu de ceea ce avem. Cam încurcăm lucrurile... Confundam a avea cu a fi.

Stereotipul cu sănătatea (să fim sănătoşi!), este până la toată urma un stereotip. Nici un om sănătos, nu se gândeşte serios la asta. O spunem aşa... ca să încheiem o discuţie într-un mod optimist.

Nu ştiu cum e mai bine...

Problemele noastre, chiar daca altora le par puerile, pentru noi, chiar sunt probleme. Şi gândim despre problemele altora, că nu sunt tot atât de importante ca ale noastre.

Ceea ce m-a ajutat pe mine de foarte multe ori, că învăţ greu şi uit repede, a fost să empatizez cu cel de lângă mine. Atunci realizez că există probleme mai grele decât ale mele. Atunci văd că o situaţie ca a mea, care mie îmi pare grea, este privită ca o situaţie confortabila şi poate de invidiat, dacă nu mi-ar plăcea să exagerez...

Când eu mă plângeam de câte kg am, atunci o bună amică mi-a zis: ”Idealul meu eşti tu! Dacă aş avea greutatea ta, aş fi cea mai fericită”.

Cred că dacă am gândi fiecare dintre noi, că situaţia noastră, poate apăsătoare,  este un ideal pentru altcineva, am fi mai fericiţi.

Mâine este luni. Ce-ar fi dacă ziua de luni, cea mai hulita zi a săptămânii, ar fi ziua în care noi am fi împăcaţi cu ceea ce suntem, cu ceea ce avem? Nu-i aşa că am avea o săptămâna mai uşoară?

Decretăm LUNEA, ziua mulţumirii?