Traviata sau Dama cu camelii?

Aseară, împreună cu prietene dragi, am văzut şi am ascultat “Traviata”. Chiar dacă ne vedem destul de rar, momentul revederii a fost unul frumos, parcă timpul nu ar fi trecut peste noi. Noroc cu virtualul ăsta, că suntem în legatură unele cu altele. Probabil că asta înseamnă prietenia din adolescenţă, după ce se leagă, nici depărtarea, nici absenţa nu o pot deteriora.

Pe Flory, nu am mai văzut-o încă de la terminarea liceului. Am avut plăcerea să o regasesc frumoasă, realizată, liniştită, cu liniştea aceea în priviri, pe care o remarc la toţi cei care locuiesc în vestul ţării. După această linişte tânjesc şi eu, dar ştiu că oricât m-aş strădui, nu o voi putea avea. Când mă gândesc la ea, mici secvenţe mi se derulează prin faţa ochilor. La ea am văzut prima oara Dirty Dancing. Aşa de entuziaste am fost atunci, şi de ce să nu recunosc, şi acum mă emoţinează acest film. Apoi întalnirile noastre ca între fete, cu ţigări şi cu cafea şi cu mărturisiri, lacrimi şi râsete.

Cu Cătă m-am întalnit mai des, mai des decat cu Flory. Ele doua au rămas prietene mai apropiate. Am fost colege în şcoala generala, apoi şi în liceu. Ne-am întalnit şi în Bucureşti, unde am fost studente în aceeaşi perioadă. Ne leagă multe, multe amintiri. Este o femeie plăcută, deschisă, o mamă cum rar îţi este dat să întalneşti. Mă emoţioneaza de fiecare dată. Printr-o întorsatură a sorţii acum, copiii nostri, sunt colegi.

Pe Oana, prietena mea dragă, autoarea morală a poveştilor mele scrise, am vazut-o cel mai des, în ultimul timp. Ne-am regăsit absolut întâmplător acum 3 ani. Fusesem colege atâţia ani, prietene, mai mulţi ani, decât colege. Intâlnirea cu ea, de fiecare data îmi dă entuziasm, îmi aminteşte că pot şi trebuie să-mi urmez visele. Când mă uit la ea, ştiu că se poate să întalneşti şi Marea Dragoste, pe care ea o trăieşte de 20 de ani. Şi mai stiu că poţi să fii fericit. Am învaţat de la ea atât de multe ...

Iar pe iubitul ei, l-am întalnit dupa mulţi, mulţi ani, neschimbat, la fel de jovial, de deschis, şi la fel de îndrăgostit, ca atunci când mergeam la bairamuri cu toţii.

In acest cerc al prieteniei am inclus-o şi pe sora mea, pe care eu tot mica o văd, chiar dacă are şi ea ceva anişori de acuma. A crescut atât de frumoasă şi mi-e drag să fiu cu ea...

Şi iată-ne, ieşind, nu la o cafea, ci la un spectacol de operă. Ideea mi s-a parut minunată, având în vedere şi timpul destul de scurt pe care îl aveam la dispoziţie. Am fost împreuna pe ritmuri vrăjite de Verdi, şi nu am depănat amintiri, aşa cum fac eu acum, am vorbit numai de prezent.

Eu nu-mi aminteam să fi văzut “Traviata”, cu toate că arii întregi mi-erau cunoscute, povestea o ştiam. A fost o seară de o frumuseţe rară. Am fost emoţionată până la lacrimi. Solista, interpreta Violetei, a fost la debut. Nu pot să-mi imaginez câte emoţii au străbătut-o  pe întreg parcursul spectacolului. Dacă spun că a cântat ca o privighetoare, nu exagerez cu nimic.

A fost o seara încântătoare, o seară a prieteniei, a muzicii şi a încântării.

Ştiti ce am făcut când am ajuns acasă? M-am apucat să recitesc “Dama cu camelii...”