De ce ne este teamă să fim sinceri? Incercăm să
ne ascundem dupa deget şi atunci când cunoastem un om cu adevarat sincer ne apucăm
să-l criticam.
Eu una, am o mare admiraţie faţă de o femeie, o
adevarată profesionistă în ale scrisului şi pe bloguri, şi în reviste şi în
ziare şi chiar în cărţi. Sau mai ales în cărţi. Această mare doamnă a
jurnalismului este de o sinceritate, care m-a şocat la prima carte pe care am
citit-o.
Am continuat să o citesc şi sinceritatea a
atins cote nebănuite.
Apoi, am gasit tot felul de cronici răutacioase
la adresa ei şi a vieţii ei, pe care si-a expus-o fără perdea, dar atât de
frumos. De ce să criticăm oamenii care au tăria să se confeseze? Doar pentru că
noi suntem fără cusur? Sau pentru ca noi nu ne-am regăsit încă curajul de a
recunoaşte? Vazând cum este ea criticată, eu am tăcut, chiar daca încercam să leg
câteva vorbe.
La un moment dat, i-am transmis un mesaj prin
care îi spuneam că mi-aş dori să pot să fiu şi eu sinceră aşa ca ea. Raspunsul ei
a fost că deja sunt.
Şi de la acest răspuns a crescut şi mai mult ideea unui blog al meu. Asta
pentru că am mereu impresia că am ceva de spus, dar cu sinceritatea era cel mai
greu. M-am gândit: ce o sa spuna cei care mă citesc? Până la urma, sunt în mare
parte cunoscuţi, care îmi cunosc viaţa destul de zbuciumata la un moment dat, şi
atât de liniştită acum. Nu pot fi o surpriză pentru ei. Iar pentru cei care nu
mă cunosc, sper sa fiu o surpriză plăcută.
Liniaritatea vieţii mele, zbuciumul interior m-au facut să scriu. Chiar dacă
viaţa mea este calmă acum, întamplările prin care am trecut, trecutul merită să
fie rememorat.
Incerc să scriu file de jurnal. Am avut cândva, demult, un jurnal pe care
l-am rupt. Nu pot să spun cât de rău îmi pare. L-am rupt din acelaşi motiv: să nu
fie văzut. Realizez că mi-ar fi fost de mare ajutor.
Citeam într-o altă carte frumoasă, cum tatăl i-a dat copilei lui, care abia
începuse să scrie, un caiet cu coperţi groase în care ea să-şi aştearnă
amintirile, întamplările şi trăirile. Mi s-a părut o idee minunată. O să o încerc şi eu cu copiii mei. Se spune că tot ce laşi în urma ta este
amintirea trecerii tale prin viaţa. Da, o astfel de amintire vreau eu să las în aceste
pagini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu